tubbs, pisica unei familii din oraşul Talkeetna din Alaska, a murit zilele trecute, iar evenimentul nu a trecut neobservat de comunitatea locală şi nici de mass media internaţională. Şi asta pentru că felina nu era una oarecare, ci era chiar „primarul" - ce-i drept, unul onorific - al localităţii.
Stubbs, o felină căreia îi plăcea să bea apă dintr-un pahar de Margarita, a fost aleasă primar al oraşului Talkeetna din Alaska în 1998. Pisica ocupa această funcţie doar onorific, iar zilele trecute a murit, la vârsta de 20 de ani, scrie
Gândul.
Proprietarii animalului au anunţat moartea acestuia sâmbătă, printr-o declaraţie de presă. „Stubbs a trăit timp de 20 de ani şi trei luni”, au scris membrii familiei. „A fost un luptător până în ultima zi a vieţii sale; a mieunat toată ziua ca să-l mângâiem sau ca să venim să stăm împreună cu el pe pat, să se cuibărească şi să toarcă în braţele noastre ore întregi”. Potrivit familiei lui Stubb, Primarul Stubbs, aşa cum era cunoscut printre localnici a murit în timpul nopţii, fără ca nimeni să ştie.
Locuitorii din Talkeetna, un oraş cu o populaţie de aproximativ 900 de oameni, l-au „ales” pe motan ca primar într-o campanie din anul 1998. Pisica a devenit rapid o atracţie turistică datorită funcţiei sale, dar şi a obiceiurilor sale rafinate, precum faptul că îi plăcea să bea apă dintr-un pahar de Margarita. În oraş nu există nici acum un primar în adevăratul sens al cuvântului.
În 2013, Stubbs a supravieţuit atacului unui câine, iar de la sfârşitul 2016, acesta n-a mai prea ieşit din casă. Chiar dacă acum Stubbs nu mai este, una dintre pisicuţele familiei ar putea prelua rapid rolul de primar, în locul său. „E uimitor, Denali are exact aceeaşi personalitate ca Stubbs. Îi place atenţia, nu am fi putut cere un înlocuitor mai bun decât Denali – chiar i-a călcat lui Stubbs pe urme în toate privinţele”, au spus stăpânii.